Sa moara dusmanii mei

Slava Domnului ca omul nu poate zbura, distrugand cerul asa cum a facut cu Pamantul!
Henry David Thoreau, 1817-1862
scriitor si naturalist american

Am doi mari dusmani: betonul si carbohidratii complecsi. Daca de astia din urma am inceput sa ma cam dispensez, nu prea am de ales cand vine vorba de primul. Nu mai pot cu el! Si nu ma refer strict la beton, ci la tot ceea ce inseamna artificializarea vietii in mediul urban. Nu-mi place Bucurestiul. Stau aici pentru ca a-ti cladi un viitor solid in orasul meu natal (Ramnicu Sarat), mai ales in domeniul meu de activitate, este in cel mai bun caz o gluma.

Sunt orasean get-beget, dar doar in acte. Intr-adevar, toata viata mea am locuit la oras, dar diferenta dintre mediul bucurestean de azi si cel ramnicean in care am copilarit eu este mai mare decat diferenta dintre mediul ramnicean si viata la tara. Sunt satul pana peste cap de masini, de soferi stresati si de pietonii prea grabiti ca sa astepte verdele la semafor, urasc imbulzeala din tramvaie (bine ca au inceput astia sa o lase mai moale cu "farmacia inimii, Catenaaaa") si am capatat alergie la culoarea gri. Cum s-a facut frumos afara, cum PAC! Toata lumea in parc. Abia aveai loc sa te plimbi in Cismigiu in prima zi frumoasa din an. Si nu dau vina pe cei care s-au dus ca si mine, sa ia o gura de aer proaspat, ci pe faptul ca si atunci Bucurestiul asta parsiv si-a aratat coltii. Pana si cainii is mai dobitoci aici, mai violenti, mai imprevizibili.

Oamenii nu sunt facuti sa traiasca intr-un asemenea mediu. Incercam sa urmam modelul occidental, dar numai in aspectele in care ei gresesc. Nu o sa devenim noi niciodata perseverenti ca japonezii, sofisticati ca nemtii sau sensibili ca francezi. Noi nu avem regina ca englezii, ci ne multumim cu un golan cu nume vulgar sa ne conduca, nu stim sa ne bucuram de viata ca spaniolii si, sa fim seriosi, nu o sa bem niciodata ca rusii. In schimb, bagam shaorma-n noi, fie vreme buna,  fie criza rea, fetele mananca la McDonald's (rautacism sters), trimitem fregata la blocada impotriva Libiei (pentru ca suntem niste justitiari, dom'le), citim Cancan-ul si alte "chestiuni" de genul asta (ca nu pot sa le spun ziare), iar la televizor avem emisiuni de tipul "Nora pentru mama", "Vaca pentru soacra", "Bote face caca".

Textul asta a fost scris de un om dezmostenit de natura sa, de un tigru nascut in captivitate, de un canar in colivie. Dumnezeu sau evolutia (take your pick) nu ne-a pregatit pentru asta. Nu suntem construiti sa lucram 8 ore pe zi stand pe scaun, nu avem corpul pregatit pentru consumul exagerat de ciocolata si nu suntem facuti ca sa mergem cu masina, ci pe jos. Dar oamenii se adapteaza. Culmea nivelului de adaptabilitate care mi-a fost data s-o vad mi s-a intamplat cand eram cu cineva si ne indreptam catre metrou. Aveam vreo 10 minute de mers. Ei, tipul respectiv a preferat sa ia tramvaiul pana la metrou! Iata ce monstri naste sedentarismul! Poate ca v-ati pus intrebarea, daca ati citit pana aici, de ce nu plec naibii sa ma mut la tara. Raspunsul e simplu si oarecum, resemnat: pentru ca si eu m-am adaptat. Si eu sunt unul din acei monstri. La randul meu, am abonament la RATB, la randul meu muncesc intr-un birou in fata unui monitor, la randul meu sunt dependent de formatul MP3 si merg sa-mi fac cumparaturile la Carrefour. Doar ca uneori mi se pare prea mult...

PS: In final, o melodie care sa se potriveasca cu tema discutata: :)