We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.
Blood diamond (
conflict diamond, hot diamond, war diamond): diamant minat intr-o zona conflictuala si vandut cu scopul finantarii unei insurgente, unei armate invadatoare sau unui lider militar, de regula extras din Africa, continent de pe care provin doua treimi din totalul diamantelor comercializate de pe glob.
Astfel suna introducerea articolului despre
diamantele sangerii de pe Wikipedia, care este si tema principala a filmului omonim, despre care am decis sa scriu in primul meu post de pe blog. De obicei, e destul de dificil sa gasesti un subiect potrivit pentru a incepe ceva (orice) si, aproape de fiecare data, alegerea noastra nu pare prea buna nici dupa ce am luat-o. Si aici nu ma refer numai la primul subiect de pe un blog (cum e cazul acum), ci in general, la primul pas intr-o activitate. Dam inapoi cand vine vorba sa ne apucam de sport, tinem cu dintii de telecomanda inainte sa incepem sa invatam pentru examenul de a doua zi, mereu bagam un cliseu sau, in cel mai bun caz, o fraza copiata din nu stiu ce carte de comentarii daca avem de scris o compunere la romana si ne gandim la cea mai buna fraza de agatat inainte de a aborda fata draguta de pe banca alaturata (si mereu ne intoarcem la prima replica de ne-a trecut prin minte, pentru ca alta mai buna n-am gasit). Asa am zabovit si eu inainte sa ma decid cu ce articol sa-mi inaugurez blogul. Pana la urma, m-am hotarat sa vorbesc despre ultimul film pe care l-am vazut,
Blood Diamond.
Dupa cum am spus si in titlu, o sa evit spoilerele, pentru ca nici mie nu-mi place sa aflu dinainte ce se intampla intr-un film. O sa vorbesc mai mult despre impresia pe care mi-a lasat-o filmul si cateva vorbe legate de actori. Povestea (ca si in
Titanic, daca tot suntem la capitolul filme cu DiCaprio) nu reprezinta decat un pretext, o imbracaminte pentru tema centrala, care este expusa din titlu. Filmul seamana cel mai mult cu
Hotel Rwanda, din ce am mai vazut eu, si este cam la fel de bun. Te face sa-ti dai seama de privilegiile pe care le ai traind intr-o lume atat de linistita si de sigura, spre deosebire de alti oameni, pentru care saracia si foametea ajung sa fie chiar griji de rang secund, in conditiile in care executiile stradale de catre copii inarmati si indoctrinati ajung sa fie la ordinea zilei. Nu contest implicatiile crizei economice, o simt si eu pe pielea mea, dar nu indraznesc sa compar problemele mele, care se rezuma in mare la felul in care-mi organizez banii, la examenele de la facultate, la modul in care-mi fac treaba la serviciu si in rest, cu exceptia unor probleme minore de sanatate care apar din cand in cand, la
cum sa fac sa-mi fie mai bine, cum sa-mi organizez timpul ca sa fie misto si sa ma distrez si sa fac ce-mi place. Or, in Africa,
the pursuit of happiness mentionat in
Declaratia de Independenta a SUA este un lux pe care numai putini si-l permit.
Este exact cum spunea personajul principal din
Hotel Rwanda. Noi astia care n-avem nicio grija si traim in puf (nu neaparat in lux la propriu) stam linistiti la masa, vedem la televizor grozaviile care au loc in alte zone ale lumii, cum sunt razboiul din Libia sau catastrofa care a lovit de curand Japonia, ne oprim pentru cateva secunde din mestecat, scoatem un oftat eventual (pai ori suntem sensibili ori nu mai suntem?! ), dupa care ne vedem in continuare de mancat. Atat tot. Nimeni nu face nimic si suntem si niste ipocriti. Si eu poate cu atat mai mult cu cat am tupeul si nesimtirea sa vorbesc despre chestiile astea cu constiinta faptului ca maine tot la serviciu ma duc, nicidecum nu am planuit sa fac ceva pentru cei care ar avea nevoie. E o scena cu adevarat memorabila din film (nu as cataloga-o drept spoiler, dar daca vreti, sariti restul paragrafului) in care un tip african o intreaba pe o jurnalista (
Jennifer Connelly) daca vin americanii sa-i ajute, la care ea raspunde ca probabil nu vor veni. Pe langa jocul actorilor in cadrul scenei respective, care e ireprosabil si exprima perfect dezamagirea si resemnarea de pe chipul lui, precum si mila si tristetea ei, ceea ce face ca scena sa fie cu adevarat geniala este tocmai efectul pe care-l are asupra ta.
"Cum naiba ii lasa asa, ma?": asta a fost reactia pe care am avut-o instantaneu, la care a urmat intrebarea revelatoare: "Hei, dar ce dracu' fac eu pentru ei?". Am constientizat cu dezamagire si stupoare ca nu merit sa pun intrebarea asta. Nu sunt in masura sa raman consternat si ofticat ca nu intervin cei puternici sa-i ajute pe cei slabi. E ca in bancul ala cu tipul care se ruga in fiecare noapte sa castige la loto, dar nu juca niciun bilet. Dumnezeu da, dar nu baga in traista.
In final, o sa vorbesc putin si de jocul actorilor. Sunt 3 personaje principale, jucate magistral de 3 actori foarte buni:
Leonardo DiCaprio,
Jennifer Connelly si unul nou pentru mine,
Djimon Hounsou. Pe Jennifer Connelly am mai vazut-o jucand in
A Beautiful Mind si
Requiem For A Dream. A fost pentru mine o confirmare a uneia dintre cele mai bune actrite la ora actuala, iar Leonardo DiCaprio nu mai are nevoie de prezentare. L-am apreciat de la bun inceput, inca de cand juca in filmele care l-au facut sa devina un idol pentru pustoaice sau un actor mediocru, care mizeaza doar pe fizic, pentru cei care ori au fost influentati de faptul ca filmele erau prea siropoase pentru gusturile lor, ori din snobism ori, de ce sa nu recunoastem, din invidia pe care multi o poarta celor care arata bine. Ultimii ani l-au reinventat pe DiCaprio. Acum nu mai este un simplu baiat de pe coperta unei reviste colorate, a devenit un actor desavarsit. Dar n-am sa insist pe tema asta, deja a vorbit
Antonim si nu vreau sa repet ce a spus el. Ceea ce totusi am observat (si asta tot in urma unei discutii cu Antonim), este ca, spre deosebire de un alt actor care este pe val acum, Christian Bale, DiCaprio practic joaca acelasi rol in aproape toate noile lui filme. Ce-i drept, nu le-am vazut pe toate. Pe langa
Blood Diamond, am mai vazut
The Departed si
Inception. Dar in filmele astea 3, rolul este aproape identic. E tipul dur, sigur pe sine, curajos, motivat, perseverent si uneori dispus la sacrificiu. Christian Bale joaca un rol diferit in aproape fiecare film al sau, se identifica cu personajul si intra cu adevarat in pielea lui (am inteles ca, pentru rolul din
The Machinist slabise atat de mult incat era nevoie la finalul filmarilor sa fie carat pentru a se deplasa). Dar mai multe despre tema asta puteti citi tot pe blogul lui Antonim, catre care aveti link in dreapta.
In concluzie, viitorul suna bine pentru cinefili: avem din ce in ce mai multi actori buni. Sper ca disputa dintre Bale si DiCaprio sa tina si pana peste 20 de ani, ca vom avea ce filme sa vedem. Din pacate, nu la fel de bine suna viitorul pentru continentul negru, unde totul pare sa functioneze pe dos. Daca in Orientul Mijlociu, zacamintele de petrol au dus la imbogatirea anumitor state (razboaiele nu i-au evitat in totalitate, dar asta e alta discutie), in Africa orice astfel de
noroc ar fi inceputul iadului, dupa cum spunea si un personaj din
Blood Diamond: "
Atata ne-ar mai trebui, sa gaseasca si petrol aici...". Ce sa mai, TIA! (This is Africa)
