Intinde-i cuiva un deget si iti va lua toata mana
A venit vremea sa discutam despre prietenie, egoism si parsivenia oamenilor cand vine vorba despre relatiile sociale. Suna promitator, nu?:D Dupa cum va puteti da seama din introducere, textul nu va fi deloc un elogiu adus prieteniei. Va fi mai degraba o incercare de a explica cum si de ce un sentiment la prima vedere nobil se transforma in majoritatea cazurilor intr-un act centrat pe propriul individ.
Personal, am 195 de prieteni. Asa spune Facebook. Adevarul este ca numarul real se invarte in jurul a 20 de prieteni. De fapt, mint, mai degraba se apropie de 10. Cel mult. Cu toate ca suna deziluzionant, lucrurile stau bine din punctul meu de vedere si asta pentru ca, desi celelalte 185 de persoane care raman pe dinafara nu-mi sunt neaparat prieteni, majoritatea sunt amici cu care as putea oricand sa ma intalnesc si cu care sa discut cu placere (cu cateva exceptii. Am si oameni pe care nu-i cunosc in lista. Nu ma intreba de ce! ).
De ce am spus toate astea? Ca sa scot in evidenta primul lucru important cu privire la prietenie: raritatea. Ceea ce este comun si se intalneste la tot pasul este, dupa cum ii spun eu, amicitia. Cred ca si limba romana e de acord cu mine, desi e posibil sa fie considerate sinonime perfecte, nu sunt sigur. Oricum, exista o diferenta clara intre cele doua notiuni si, chiar daca nu exista termeni distincti pentru ele, eu o sa folosesc in continuare cuvintele cu sensul pe care-l consider eu, chiar daca difera de cel corect. Pentru multi dintre cei care citesc ce mai scriu eu pe aici, n-am spus nimic nou (pentru ca publicul meu, compus in principiu din cei 10 prieteni, este extrem de inteligent :P ).
Sentimentul de prietenie sau relatia de prietenie se formeaza, in general, pornind dintr-un impuls egocentric. Avem nevoie de oameni cu care sa relationam, pentru ca suntem niste fiinte sociale. La cei introvertiti, acest impuls se manifesta cu o forta redusa, in timp ce in randul extrovertilor, este o nevoie la fel de reala precum foamea sau somnul si trebuie "indestulata". Din acest motiv, ne imprietenim, de obicei, cu vecinii, cu colegii de scoala sau de munca, cu prietenii prietenilor samd. Dar tocmai din acelasi motiv, majoritatea acestor relatii sunt efemere. Odata scoala generala terminata, iti faci noi prieteni (sau, mai bine spus, amici) la liceu, care ii vor inlocui pe cei vechi, iar acest proces va fi reluat si la incheierea liceului si inceperea facultatii sau la schimbarea locului de munca.
Pentru ca o relatie intre doi oameni sa devina perena, este nevoie de mai mult decat o simpla conjunctura. Desi incepe cu aceeasi pornire launtrica si nevoie omeneasca fireasca, o relatie intre doi oameni trece de bariera teluricului odata ce sentimentul de prietenie se infiripeaza. Este o forma de dragoste, careia ii lipsesc, desigur, pornirile hormonale si nevoile aferente. Chiar as putea spune ca prietenia adevarata intre doi oameni capata valente artistice. Nu este cu nimic mai prejos decat frumusetea unei compozitii muzicale sau mai putin incantator decat un roman al unui scriitor desavarsit. In acelasi timp, precum nici artele nu sunt pentru oricine (pe mine, de exemplu, pictura ma depaseste), la fel nici prietenia nu este accesibila oricui.
Si am ajuns unde mi-am propus, la aspectele care diferentiaza o prietenie consistenta de o relatie falsa, bazata pe propriile interese. Nu o sa vorbesc despre acele relatii evident bazate pe interes, cum ar imprietenirea studentilor cu profesorii sau cu asistentii, relatia dintre sefi si subalterni sau imprietenirea cu un membru al unui grup, pentru a te putea integra in acel grup. O sa ma refer la niste situatii mai speciale, care sa specifice diferente mai subtile intre prietenia durabila si prietenia pe muchie de cutit. Prieteniile false sunt si cele in care, aparent, niciunul dintre cei doi nu are nimic de castigat de pe urma faptului ca este prieten cu celalalt. Aparenta asta e data de faptul ca nu exista avantaje materiale sau sociale de pe urma relatiei. In schimb, ceea ce exista si sunt prezente aproape intotdeauna sunt resorturile psihologice la care au acces prietenii.
Sentimentul concret dispare atunci cand intervine posesivitatea, dorinta de intaietate sau intoleranta. Ati vazut cat de exigenti sunt oamenii cu "prietenii" lor? Daca un amic mai indepartat nu-ti imprumuta bani, asta e! Si tu ai fi facut la fel poate. Dar sa dea naiba sa nu te ajute un prieten! Mama, pai nu mai vorbesti cu el luni de zile. Pai ce fel de prieten e ala care nu-ti sare imediat in ajutor? Sau sa te duci sa joci fotbal si sa nu fii PRIMUL ales de catre prietenul tau cand se fac echipele. "Adica cum? L-a preferat pe Alex in fata mea? Deci asa... M-am convins eu ce fel de prieten e si asta". In schimb, daca ar fi facut un amic mai indepartat echipele, nu te-ar fi deranjat asa de tare daca alegea pe altcineva. Asta se intampla atunci cand prietenii isi pierd statutul de prieteni si se transforma in "prietenii tai". Odata posesivitatea sau gelozia infiripate, sentimentul real nu mai este benevol, ci apare un fel de contract: cat timp te porti ok cu mine, vom fi prieteni. Daca imi gresesti, inseamna ca nu ai caracter si s-a terminat prietenia noastra. Nu mai conteaza in acel moment ca omul respectiv te-a imprumutat de 100 de ori de bani. Daca a 101-a oara n-a facut-o, inseamna ca e un nenorocit cu care nu are rost sa ai de-a face.
Mofturi de oameni orbiti de importanta propriei persoane...
O sa fac si o marturisire in final. Nu am scris fara motiv aici. Adevarul este ca am invatat aceasta lectie pe pielea mea. Ajunsesem sa ma supar pe o anumita persoana si se repeta un tipar de certuri si de reimprieteniri constant si ridicol, asa ca m-am hotarat sa nu mai am nicio pretentie de la respectiva persoana. Adica atata timp cat nu-mi da in cap, sa nu ma mai supar pe nimic, orice ar face. De atunci a trecut mai bine de un an si e mult mai bine :)
Cred ca toti traim acel tip de relatie dezgustator pe care l-am pomenit aici. Altfel, e aproape imposibil sa ajungi la acel nivel utopic de a nu deveni posesiv cu prietenii tai. Eu insumi am foarte putine relatii in care sa ma manifest ca un adevarat prieten. Desi am invatat lectia, latura umana este adesea mai puternica decat cea logica.
